Are peste 60 de ani dar și la vârsta asta, Nadia Comăneci, cea mai valoroasă gimnastă a lumii din toate timpurile, rămâne o „zeiță” a bârnei.
Aproape în fiecare zi, fosta mare glorie a gimnasticii mondiale intră în sala de gimnastică unde face exerciții specifice, fie la sol, fie la bârnă, doua dintre aparatele ei preferate pe vremea când practica acest sport în care a excelat.
Ultimul clip video pe care Nadia l-a realizat în sala ei din Oklahoma este unul de excepție.
Nadia Comăneci e pe bârnă, acompaniată de o linie melodică franțuzească.
„Îmi place ca aproape zilnic să-mi aduc aminte de copilărie. Gimnastica mi-a rămas în sânge. Am iubit și voi iubi necondiționat acest sport care mi-a dat atât de multe satisfacții.
Eu am continuat tot timpul să fac mișcare. Dincolo de această joacă din sala de gimnastică în fiecare dimineață fac sport într-o sală de profil.
Aloc, zilnic, undeva la o oră și jumătate sportului”, a precizat Nadia Comăneci.
Majoritatea liniilor melodice pe care Nadia le folosește în clipurile sale video sunt franțuzești.
„Încă din tinerețe eram atrasă de melodiile franțuzești. Ascult tot timpul cu mare plăcere melodiile interpretate de către Joe Dassin”, a mai spus Nadia.
În palmaresul Nadiei Comăneci strălucesc cinci medalii olimpice de aur, două de aur la Mondiale şi nouă de aur la Europene. Numărul total al medaliilor câştigate de Nadia Comăneci la JO, CM şi CE se ridică la 25, din care 16 de aur. Este considerată una dintre cele mai bune sportive din secolul trecut şi printre cele mai mari gimnaste ale lumii.
Este supranumită „Zeița de la Montreal”, după ce, în 1976, a obţinut titlul olimpic absolut, cucerind trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), una de bronz (sol) şi argint cu echipa, la Jocurile Olimpice din oraşul canadian. Este prima gimnastă din istorie căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (de şapte ori).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER